Un grav accident de circulație a avut loc miercuri dimineață pe Autostrada Soarelui la kilometrul 36. O persoană a murit, iar alte două au suferit leziuni, după ce două mașini s-au ciocnit pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 București-Constanța.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, miercuri dimineață, se circulă îngreunat pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 București-Constanța, în apropierea localității Fundulea, județul Călărași, după ce a avut loc o coliziune între două autoturisme.
În urma impactului, o persoană a murit, iar alte două au suferit leziuni, fiind transportate la spital pentru investigații medicale.
În ultimele luni, pe Autostrada Soarelui s-au înmulțit accidentele, mai ales pe perioada de vară când aproape zilnic au fost incidente.
Un alt grav accident s-a petrecut marți, în Ialomița! Un copil, în vârstă de un an și șapte luni, a fost lovit mortal, marți, de o utilitară în localitatea ialomițeană Bărbulești, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ialomița. Șoferul a fugit de la locul accidentului, dar a fost prins imediat de polițiști.
Tragedia a avut loc în jurul orei 15.00, iar din verificările efectuate de polițiști se pare că victima ar fi fost lovită de o autoutilitară în timp ce se afla pe o stradă din localitatea Bărbulești.
Șoferul, un bărbat de 45 de ani, a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior de polițiști și reținut, scrie Mediafax.
Acesta este cercetat penal pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.